Acele cadouri care ne aduc aproape un brand

Într-o lume aproape enervant de dinamică, în care cu toții vrem totul, cât mai repede și într-o manieră desăvârșită, este greu pentru fiecare companie să fie cu un pas înaintea celorlalți. Să îndrăznească să facă acel pas sau, ceea ce complică și mai mult lucrurile, să știe să facă acel pas exact la momentul potrivit.

Cu siguranță este greu să trăim mereu cu gândul că trebuie să ne arătăm altfel, să fim inventivi. Și nu o dată. În permanență. Mereu să venim cu ceva nou, acele lucruri care să-i facă pe oameni să se uite la noi, la produsele companiei noastre, și să vorbească apoi între ei „uau, ce grozav, ai văzut asta, uită-te, este senzațional”.

La asemenea reacții visăm cu toții, nu?!

Suntem convinşi că aceste căni realizate de noi sunt îndrăgite de toţi cei care le primesc

Cana-brand-cadou

A reuși însă să obținem aceste rezultate nu este deloc ușor pentru nimeni. La urma urmei, dacă ar fi floare la ureche și nu ar implica multe încercări, provocări, frământări și răspunsuri și, mai presus de toate, încredere și o pasiune uriașă pentru muncă, oricine ar putea fi extraordinar. Remarcabil. Din păcate, nu oricine este.

De ce? Pentru că a fi ieșit din comun înseamnă zile, luni, ani de încercări, provocări, frământări și răspunsuri, încredere, pasiune și poate și o doză de nebunie.

Unii spun că este simplu: își întreabă clienții ce vor, stau apoi și lucrează pentru a le oferi ce vor. Este bine, este rău, fiecare își află propriul lui răspuns într-un final.

Poate însă că e bine să ne amintim din când în când de aceste vorbe spuse cândva de Steve Jobs: “Nu poţi doar să întrebi clienţii ce îşi doresc şi să le dai ceea ce îţi cer. În timp ce tu contruieşti, ei se răzgândesc și vor dori altceva.”

Absolut adevărat. Da, știm şi noi asta, pentru că, nu-i așa, toți facem greșeli, încercând mereu să fim cât mai buni.

Dincolo de încercări, provocări, frământări și răspunsuri, atunci când e vorba de promovarea companiei, trebuie să avem însă o tonă de inventivitate.

De cele mai multe ori, când vrem să promovăm ceva, alegem cele mai simple modalități. Facem postere, broșuri, flyere sau stickere autocolante pentru decorarea mașinilor.

La fel cum fac toți.

Există însă o mulțime de alte modalități prin care o companie să nu fie uitată. Şi să facă acel pas înaintea altora. Pe lângă aceste materiale obișnuite, se pot oferi mici și semnificative cadouri.

Acele lucruri simple, dar care înseamnă mult.

De exemplu, o sacoșă de pânză imprimată cu brandul companiei și, eventual, cu un citat motivațional, care sunt întotdeauna apreciate și gustate, este ceva deosebit. Nu doar că este un cadou frumos, dar acea sacoșă va face numeroase plimbări prin oraș și astfel numele companiei este văzut de mai multă lume.

În plus, oamenii vor reveni şi vor cumpăra produsele de la compania respectivă pentru că ştiu că se pot bucura de acele mici atenţii care le fac ziua mai frumoasă.

Alte câteva idei de materiale promoționale care pot fi folosite de companii, în funcție de target și de industria în care activează: pixuri (întotdeauna o alegere bună, pentru orice ocazie; e bine însă să arate cât mai elegant), căni, pungi și, cum am spus, sacoșe, tricouri, șepci, umbrele, ceasuri de perete, şi multe, multe altele.

Este atât un cadou frumos, dar mai ales un obiect util pentru orice loc

Ceas-brand-PointMax

A alege acele cadouri potrivite poate fi o cale grozavă prin care o companie va rămâne în mintea clienților săi și, de ce nu, în sufletul lor.

Să ne imaginăm cum cineva scrie cu un pix pe care se află numele unei companii, devine curios, caută pe internet, îi place și niciodată nu se știe când apare un nou client. Sau oameni care văd pe stradă pe tricoul cuiva sau pe o sacoșă denumirea unui site și sunt interesați să afle ce găseşte acolo. Cu asemenea materiale, cu siguranță o companie devine mult mai vizibilă, rămâne în mintea oamenilor și își va câștiga clienți.

Cu toţii dorim să obţinem cât mai mult din orice campanie, prin urmare este bine să nu ne oprim doar la a face clasicele materiale printate. Şi oamenii vor dori întotdeauna mai mult. Chiar dacă nu pot spune ei în orice moment ce anume își doresc, cine îi va lua prin surprindere cu un cadou ingenious va rămâne, cu siguranță, în mintea și sufletul lor.

Point Max Team

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s